Cum ar putea arăta jocurile viitorului: acest demo Unreal Engine 5 se confundă cu realitatea

Autor: Cosmin Aionita | 11.05.2022
Cum ar putea arăta jocurile viitorului: acest demo Unreal Engine 5 se confundă cu realitatea
Foto: Lorenzo Drago

Un proiect realizat de un artist din Italia demonstrează cum ar putea arăta jocurile video ale viitorului, mai reale ca niciodată, dacă utilizează tehnologiile grafice de nouă generație, precum Unreal Engine 5.

Mai exact, este vorba despre proiectul artistului 3D italian Lorenzo Drago, o reproducere a unei stații de tren din localitatea Toyama, Japonia, realizată cu ajutorul Unreal Engine 5. Demonstrația se folosește de sistemul Lumen din UE5, noua componentă de iluminare globală dezvoltată de Epic Games special pentru această revizie a popularului motor grafic.

Rezultatul, după cum puteți vedea în clipul atașat, este extrem de realist, chiar dacă autorul nu a folosit întregul potențial al UE5 (nu este utilizat sistemul Nanite, spre exemplu). Chiar și așa, talentul lui Drago este evident, artistul fiind responsabil pentru întreaga modelare, texturare, iluminare și animație a acestei scene. Autorul menționează însă că vegetația nu este opera sa, fiind împrumutată din librăria Quixel Megascans.

Epic Games a lansat de curând versiunea finală de Unreal Engine 5, noua generație de motor grafic urmând să fie folosită de jocuri precum viitorul Tomb Raider sau S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl.

Sursa: subject YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News