Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation Plus Essential în ianuarie 2026

Autor: Cosmin Aionita | 01.01.2026
Ce jocuri gratuite vor fi oferite abonaților PlayStation Plus Essential în ianuarie 2026
Foto: Electronic Arts

Sony Interactive Entertainment a dezvăluit ce jocuri vor fi oferite abonaților PlayStation Plus Essential în luna ianuarie 2026. Abonații PS Plus Essential vor avea parte de această dată de trei jocuri gratuite, atât pentru PlayStation 4, cât și pentru PlayStation 5.

Începând din iunie 2022, abonamentele PlayStation Plus sunt disponibile în mai multe variante de preț, cu diferite beneficii incluse.

Iată ce jocuri gratuite sosesc pentru abonații PlayStation Plus Essential în luna ianuarie 2026 (toate jocurile vor fi disponibile în intervalul 6 ianuarie – 2 februarie 2026):

  • Need For Speed Unbound (PS5)
  • Disney Epic Mickey: Rebrushed (PS4, PS5)
  • Core Keeper (PS4, PS5)

Jocurile gratuite aferente lunii decembrie 2025 – LEGO Horizon Adventures, Killing Floor 3, The Outlast Trials, Synduality Echo of Ada și Neon White – nu vor mai putea fi revendicate de abonații PS Plus Essential decât până pe 5 ianuarie 2026 (inclusiv).

jocuri gratuite PlayStation Plus ianuarie 2026
Foto: Sony Interactive Entertainment

Începând din 2026, jocurile pentru PS4 vor începe să dispară din ofertele PS Plus

Sony Interactive Entertainment a anunțat, de asemenea, că serviciile incluse în abonamentele PlayStation Plus, cum ar fi jocurile lunare oferite abonaților PS Plus Essential, dar și Game Catalog-ul disponibil pentru abonații PS Plus Extra și Premium, vor face, treptat, pasul către titluri dedicate doar consolelor PlayStation 5.

Astfel, începând cu luna ianuarie 2026, jocurile pentru PlayStation 4 nu vor mai reprezenta o prioritate și un beneficiu principal pentru abonații acestor servicii și nu vor mai fi oferite, decât ocazional, în ofertele de jocuri gratuite lunare pentru abonații PS Plus Essential și Game Catalog pentru utilizatorii PS Plus Extra si Premium. Acestea vor fi înlocuite, treptat, de titluri concepute special pentru PS5.

Totuși, titlurile de PS4 care vor continua să fie oferite, ocazional, în cadrul ofertelor aferente abonamentelor PlayStation Plus, vor putea fi rulate și pe PS5 prin intermediul funcției de backwards compatibility.

Sursa: PlayStation Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News