Jocurile video sunt noul catwalk pentru brandurile de modă

Autor: Adrian Popa | 14.10.2021
Jocurile video sunt noul catwalk pentru brandurile de modă

Jocurile video reprezintă o industrie aflată în plină ascensiune și ar putea deveni cea mai importantă formă de divertisment în curând, potrivit șefului Amazon. Nu e de mirare astfel că toată lumea încearcă să profite de pe urma interesului oamenilor pentru acest domeniu. Firmele de mobilă tradiționale lansează produse de gaming, iar companiile auto sunt atente la nevoile gamerilor.

Nici casele de modă și brandurile din domeniul fashion nu stau cu mâinile în sân. Balenciaga a lansat haine „PS5” mai scumpe decât consola produsă de Sony, dar și îmbrăcăminte pentru personajele din popularul joc „Fortnite”.

Totodată, în jocul „Dead by Daylight” hainele personajelor au fost create de artiști care se inspiră din lumea modei, deoarece gamerii doresc ca avatarele să arate bine. Ei pot achiziționa noi articole vestimentare și cosmetice din magazinul virtual din joc. Un rând de haine premium costă echivalentul a 9 dolari.

Cererea pentru astfel de bunuri virtuale este atât de mare încât echipa de creație are ședințe în care discută doar despre ele. Nu e de mirare, astfel, că realizarea unui personaj nou în „Dead by Daylight” poate dura până la trei luni. Sursa de inspirație pentru look-ul The Trickster, un ucigaș inspirat de cultura K-pop, au fost marii designeri vestimentari din Coreea de Sud.

Jocurile video, o piață cu un potențial uriaș

Fortnite include de mult articole vestimentare create în colaborare cu mari case de modă sau celebrități. Totodată, un tricou creat de Mila Sullivan a fost sursa de inspirație pentru îmbrăcămintea unui avatar din jocul „Animal Crossing”. În același titlu de succes și-a promovat creațiile marca de lux MCM Worldwide.

Designerul Demna Gvasalia a mers și mai departe. El și și-a lansat o colecție într-un joc video, numit „Afterworld: The Age of Tomorrow”.

Mărcile mai mici își fac și ele loc pe noua piață. Brandul polonez MISBHV a încheiat un partaneriat cu Rockstar pentru introducerea de haine virtuale în jocul „Grand Theft Auto V”. Acestea sunt purtate în GTA 5 de grupul muzical german Keinemusik.

Anul trecut a fost unul foarte bun pentru industria jocurilor video. Oamenii au petrecut mai mult timp în lumile virtuale pe fondul pandemiei, care a forțat oamenii să stea mai mult timp în case. Piața a atins, anul trecut, valoarea record de 177,8 miliarde de dolari, fiind în creștere cu 23% comparativ cu 2019, potrivit firmei de cercetare a pieței Newzoo.

Surse: Vogue, LAT

CITEȘTE ȘI:

Șeful Amazon: Gamingul poate deveni cea mai mare formă de divertisment

Saltea pentru gameri, lansată pe piață în Japonia. Ce are special?

Urmărește Go4Games.ro pe Google News