Lovitură de teatru: Microsoft cumpără Activision Blizzard. Ce se întâmplă cu jocurile companiei

Autor: Cosmin Aionita | 18.01.2022
Lovitură de teatru: Microsoft cumpără Activision Blizzard. Ce se întâmplă cu jocurile companiei
Foto: Microsoft Gaming

Microsoft a anunțat că a ajuns la un acord pentru a cumpăra publisher-ul Activision Blizzard, una dintre companiile de top din industria jocurilor video. Astfel, Microsoft dorește să-și îmbunătățească semnificativ poziția pe piețele jocurilor de mobil, PC, console și cloud.

Înțelegerea la care au ajuns cele două companii implică și ca Microsoft să plătească nu mai puțin de 95$ pentru fiecare acțiune Activision Blizzard, în bani lichizi, ridicând valoarea întregii tranzacții la amețitoarea sumă de 68,7 miliarde de dolari americani. În momentul în care preluarea Activision Blizzard va fi completă (termenul de finalizare fiind estimat pentru anul financiar 2023), Microsoft va deveni a treia cea mai mare companie de gaming din lume, după Tencent și Sony (conform veniturilor totale).

Tranzacția include și preluarea unor serii emblematice de jocuri video de la Activision, Blizzard Entertainment și King, cum ar fi Warcraft, Diablo, Overwatch, Call of Duty sau Candy Crush, precum și a activităților de eSports la nivel global, desfășurate prin Major League Gaming.

În total, Microsoft va prelua toate studiourile deținute de Activision Blizzard (Activision Publishing, Blizzard Entertainment, Beenox, Demonware, Digital Legends, High Moon Studios, Infinity Ward, King, Major League Gaming, Radical Entertainment, Raven Software, Sledgehammer Games, Toys for Bob, Treyarch), cu peste 10 000 de angajați la nivel global. După finalizarea achiziției, Microsoft va deține 30 de studiouri interne, alături de o nouă ramură de publishing și o divizie de eSports.

Controversatul Bobby Kotick va continua să fie CEO al Activision Blizzard și, în momentul în care preluarea va fi finalizată, acesta va răspunde direct lui Phil Spencer, CEO al diviziei Microsoft Gaming.

Odată cu această achiziție, întregul portofoliu de jocuri Activision Blizzard va deveni disponibil prin intermediul abonamentelor Game Pass pentru consolele Xbox și PC, diversificând și mai mult oferta acestui serviciu. De altfel, cu această ocazie, Microsoft a confirmat și că serviciul Game Pass a depășit borna de 25 de milioane de abonați la nivel global.

În privința unei eventuale exclusivități a viitoarelor titluri produse și lansate de studiourile Activision Blizzard sub noul management de la Microsoft, comunicatul emis de Phil Spencer menționează doar că de jocurile Activision Blizzard se bucură posesorii „unei varietăți de platforme”, iar Microsoft va continua să ofere suport acestor comunități și în viitor.

Microsoft Activision Blizzard
Foto: Microsoft Gaming

Sursa: Microsoft, Xbox

Urmărește Go4Games.ro pe Google News