Nintendo va închide magazinul eShop pentru consolele Wii U și 3DS

Autor: Cosmin Aionita | 16.02.2022
Nintendo va închide magazinul eShop pentru consolele Wii U și 3DS

Nintendo a anunțat că, începând cu luna martie 2023, nu va mai fi posibil să faceți achiziții noi prin serviciul Nintendo eShop dedicat consolelor Wii U și Nintendo 3DS (inclusiv Nintendo 2DS). De asemenea, nu va mai fi posibilă nici descărcarea de conținut gratuit, precum demo-urile anumitor jocuri. Pe măsură ce acest termen se va apropia, următoarele facilități vor înceta să funcționeze:

  • De pe 23 mai 2022, nu se vor mai putea folosi cărți de credit pentru a adăuga fonduri unui cont în cadrul Nintendo eShop-ului de pe Wii U și familia de console Nintendo 3DS (inclusiv 2DS).
  • Începând cu 29 august 2022, nu se vor mai putea folosi carduri valorice Nintendo eShop pentru a alimenta fondurile aferente unui cont în cadrul Nintendo eShop-ului de pe Wii U și familia de console Nintendo 3DS (inclusiv 2DS). Totuși, se vor putea revendica codurile de download până la finele lunii martie 2023.
  • Utilizatorii care își interconectează portofelul virtual aferent ID-ului Nintendo Network (folosit pe consolele Wii U și 3DS/2DS) cu cel aferent contului Nintendo (folosit pe consolele Nintendo Switch) vor putea folosi în continuare fondurile disponibile pentru a face achiziții digitale pe aceste sisteme până la finele lunii martie 2023. După expirarea acestui termen, fondurile disponibile vor putea fi folosite doar pentru a cumpăra conținut pentru Nintendo Switch.

De altfel, nu sunt planificate modificări pentru serviciul Nintendo eShop disponibil pe familia de console Nintendo Switch.

De asemenea, toate modificarile ce vor fi aduse serviciului Nintendo eShop pe consolele Wii U și Nintendo 3DS (2DS) vor afecta simultan și software-ul ce oferea microtranzacții bazate pe această platformă, cum ar fi StreetPass Mii Plaza, Theme Shop și Nintendo Badge Arcade.

Chiar și după depășirea termenului din martie 2023, va fi în continuare posibil să vă descărcați jocurile și pachetele DLC achiziționate digital pentru consolele Wii U și Nintendo 3DS (2DS), precum și actualizarea acestora prin update-uri de software.

Sursa: Nintendo