Outlast 2 Review: mai arătos, dar nu neapărat mai bun

Autor: Cosmin Aionita | 22.05.2017
Outlast 2 Review: mai arătos, dar nu neapărat mai bun

Primul Outlast a făcut parte din noul val al jocurilor horror, alături de titluri precum seria Amnesia sau SOMA, mişcare care a încercat să schimbe un pic perspectiva asupra acestui gen. Tensiunea era amplificată de faptul că personajul central nu putea riposta în faţa potenţialilor inamici, singurele posibilităţi de a supravieţui fiind furişarea sau fuga. Mai mult, îndrăznesc să afirm că Outlast a fost probabil cel mai bine echilibrat joc din acest nou val, abordarea noilor iteraţii ale unor serii faimoase (cum ar fi exemplul recent al lui Resident Evil 7) fiind, în mod clar, influenţată de jocul celor de la Red Barrels.

În aceste condiţii, este lesne de înţeles de ce studioul independent canadian Red Barrels (fondat de foşti angajaţi de la Ubisoft şi Electronic Arts) a optat pentru a realiza o continuare, intitulată, în mod natural, Outlast 2. În ciuda denumirii simpliste, care ar sugera o urmare pentru povestea din Outlast (şi DLC-ul acestuia Whistleblower), Outlast 2 propune un nou fir narativ, aparent original. Există legături firave cu primul joc al seriei, însă chiar şi jucătorii cu înclinaţii spre explorarea atentă a mediului înconjurător le pot rata uşor. Aşadar, mai bine priviţi Outlast 2 drept un joc în totalitate nou, cel puţin în ceea ce priveşte povestea sa.

Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

De această dată vom avea ocazia să intrăm în pielea lui Blake Langermann, cameramanul (dar şi soţul) jurnalistei de investigaţii Lynn Langermann, cei doi fiind implicaţi într-un caz ciudat dintr-o zonă obscură a deşertului Arizona. Evident, ceva nu merge bine, Blake trezindu-se separat de Lynn, fiind astfel nevoit să-şi petreacă restul jocului încercând să-şi găsească nevasta.

Spre deosebire însă de primul titlu al seriei, acţiunea din Outlast 2 are loc pe două planuri, desfăşurarea evenimentelor aducându-i aminte lui Blake de experienţe traumatizante pe care le-a trăit în copilărie. Astfel, amintirile se confundă cu realitatea curentă, graniţa dintre flashback-uri şi ororile prin care Blake trece pentru a-şi reîntâlni nevasta devenind din ce în ce mai firavă pe măsură ce avansezi în cadrul jocului. Deznodământul s-ar putea să nu ofere explicaţiile dorite, însă, personal, îl consider foarte potrivit pentru genul de dramă prin care trece eroul din Outlast 2.

Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Problemele lui Outlast 2 nu se trag însă de la partea sa narativă, ci de la modul în care este structurată experienţa de joc. Aminteam mai devreme că Outlast s-a dovedit a fi foarte echilibrat, dozând bine momentele de tensiune, clipele de respiro, puzzle-urile sau întâlnirile cu personaje mai mult sau mai puţin binevoitoare. Deşi Outlast 2 merge pe aceeaşi formulă de bază, în care camera video purtată de personajul principal joacă un rol deosebit de important (modul de vizualizare night vision este vital pentru navigarea mediului de joc extrem de întunecat), experienţa propusă de acest sequel este una pe care, personal, o consider mult mai „cinematică”.

Cu alte cuvinte, desfăşurarea jocului este întreruptă în destule momente de secvenţe cinematice, de dialoguri câteodată inutile, chiar şi modul în care Blake documentează indiciile cu ajutorul camerei sale de filmat fiind inutil de lungi. Dacă în primul joc operaţiunea aceasta era automată atunci când aveai cameră îndreptată către un element relevant pentru poveste, în Outlast 2 eroul se apucă sa filmeze câteva secunde bune, păstrând filmarea în arhiva personală, de unde eşti nevoit să o vizionezi încă o dată pentru a asculta câteva dintre concluziile suplimentare trase de Blake. Apar astfel momente moarte, care reuşesc să te deconecteze de la atmosfera apăsătoare a jocului.

Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Experienţa mai cinematică a jocului este accentuată şi de rolul mult diminuat al puzzle-urilor din acest joc. Acestea trec în plan secundar, cedând locul în lumina reflectoarelor întâlnirilor cu tot felul de inamici dezaxaţi, care, de cele mai multe ori, se transformă în nişte banale secvenţe de urmărire. Pe scurt, tot ceea ce trebuie să faci este să fugi, cât mai repede, pe traseul prestabilit de producători, pentru a scăpa de ameninţare şi a pentru a progresa în joc. Şi aici, probabil cel mai mare păcat al lui Outlast 2 este că, în mare, foloseşte doar un „remix” al mecanicilor de joc (oarecum limitate) din primul titlu.

Cu alte cuvinte, nu prea te mai sperii atunci când ai deja o idee despre cum va decurge puzzle-ul X sau întâlnirea cu personajul Y, urmate de inevitabila secvenţă de urmărire. Având în vedere legăturile mai mult decât firave cu povestea din primul joc al seriei, cred că ieşiţi mult mai câştigaţi dacă jucaţi Outlast 2 înaintea acestuia. Veţi avea parte de o experienţă mult mai „proaspătă”, tensiunea nefiind deloc diminuată din cauza eventualelor momenente de tip „deja vu”.

Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Outlast 2Outlast 2

Totuşi, în ceea ce priveşte prezentarea grafică, Outlast 2 este net superior predecesorului său, chiar dacă Red Barrels a ales să folosească aceeaşi tehnologie bazată pe Unreal Engine 3. Avem parte de unele dintre cele mai reuşite efecte de iluminare volumetrică pe care le-am văzut în jocuri, cu senzaţia că aproape poţi „simţi” densitatea razelor de lumină. De asemenea, calitatea shaderelor folosite este demnă de invidiat, unele locaţii din Outlast 2 oferind iluzia fotorealismului. Mai mult, aspectul grafic este susţinut şi de un framerate de 60 de cadre pe secundă, chiar şi în variantele pentru console ale jocului. Lucrurile stau de la bine în sus şi în ceea ce priveşte partea sonoră, capitol la care şi primul Outlast excela.

În concluzie, dacă nu aţi jucat primul titlu al seriei, dar vă plac experienţele horror, nu ar trebui să rataţi Outlast 2. Grafica, atmosfera şi, într-o anumită măsură, povestea ar trebui să suplinească eventualele momente de frustrare, cauzate de acomodarea la mecanicile de joc ale seriei. Dacă aţi trecut însă prin primul Outlast, există toate şansele să consideraţi această continuare drept doar un nou „skin” al aceluiaşi joc, mult mai arătos, însă şi ceva mai superficial.

Outlast 2

Părţi pozitive
  • premise narative promiţătoare
  • realizarea grafică peste aşteptări
  • framerate de 60fps atât pe PC, cât şi pe console
  • cele două planuri ale naraţiunii
  • sunet de calitate
Părţi negative
  • abordare prea cinematică
  • structurare oarecum defectuoasă a jocului, cu prea multe urmăriri
  • lipseşte o oarecare doză de tensiune pentru jucătorii care au trecut deja prin Outlast 1
  • momente moarte inutile (cum ar fi secundele necesare pentru filmarea indiciilor)