Pete Hines, vice președintele Bethesda, a ales să părăsească compania

Autor: Cosmin Aionita | 17.10.2023
Pete Hines, vice președintele Bethesda, a ales să părăsească compania
Foto: Christian Petersen (Getty Images)

Pete Hines, conducătorul diviziei de publishing din cadrul Bethesda, a anunțat că se va retrage din funcție după o perioadă de 24 de ani petrecută alături de companie.

După 24 de ani, am decis că perioada mea la Bethesda Softworks a ajuns la sfârșit. Mă retrag și voi începe un nou capitol al vieții mele, explorându-mi interesele și pasiunile, investindu-mi timpul acolo unde voi putea și rezervându-mi mai mult timp pentru mă bucura de viață. Nu a fost o decizie pe care să o iau cu ușurință, însă, după o carieră uimitoare, care a culminat cu lansarea lui Starfield, am simțit că acum este momentul potrivit pentru o astfel de hotărâre.

– Pete Hines, Senior Vice President, Head of Publishing la Bethesda Softworks

Plecarea lui Hines a fost menționată și pe contul oficial de Twitter/X al publisher-ului, compania mulțumindu-i pentru cei 24 de ani petrecuți împreună și urându-i mult succes în următorul capitol al vieții sale.

Prima plecare importantă din Bethesda din era Microsoft

În 2021, Microsoft a finalizat preluarea publisher-ului Bethesda după ce a achiziționat compania-mama ZeniMax Media în schimbul a 7,5 miliarde de dolari americani. Divizia Xbox a preluat astfel controlul asupra studiourilor Bethesda Game Studios (seriile The Elder Scrolls și Fallout), id Software (seriile DOOM și Quake), ZeniMax Online Studios (The Elder Scrolls Online), Arkane (seria Dishonored, Prey), MachineGames (seria Wolfenstein), Tango Gameworks (seria The Evil Within), Alpha Dog Games (studio specializat în titluri pentru mobil) și Roundhouse Studios (ex-Human Head), precum și asupra publisher-ului Bethesda Softworks.

Zvonurile și câteva dintre mail-urile făcute publice în cadrul procesului de preluare a publisher-ului Activision Blizzard de către Microsoft au dezvăluit că Pete Hines nu era mulțumit de faptul că jocurile Bethesda trebuie lansate exclusiv pentru Xbox, în timp ce titlurile Activision vor continua să fie publicate pe mai multe platforme. Acesta ar putea fi un posibil motiv pentru care Hines a ales să părăsească Bethesda, fiind prima figură importantă din companie care s-a retras după ce publisher-ul a fost achiziționat de Microsoft.

Alături de Todd Howard, Chief Software Engineer și Game Director pentru recentul Starfield, Pete Hines era una dintre cele mai reprezentante figuri pentru Bethesda, prezentând mai multe dintre conferințele de presă susținute de companie la E3.

Sursa: Pete Hines Twitter, Bethesda Twitter

Urmărește Go4Games.ro pe Google News