Resident Evil Zero HD, confirmat oficial

Autor: Cosmin Aionita | 26.05.2015
Resident Evil Zero HD, confirmat oficial

Foarte multumiţi de succesul comercial înregistrat de remake-ul HD al primului joc Resident Evil (vândut in peste 1 milion de exemplare), cei de la Capcom au confirmat faptul că lucrează într-adevăr la o versiune similară, remasterizată, a lui Resident Evil Zero. După cum o spune şi numele, acţiunea şi povestea din Resident Evil Zero se desfăşoară înainte de evenimentele din primul joc al seriei.

Resident Evil Zero HD

Mai puţin cunoscut publicului larg, Resident Evil Zero a fost lansat iniţial în 2002 doar pentru Nintendo GameCube, fiind portat, mai târziu, şi pentru Nintendo Wii. Jocul nu şi-a făcut însă apariţia pe vreo altă consolă, Resident Evil Zero trecând astfel neobservat de fanii PlayStation, Xbox sau de gamerii care preferă PC-ul.

Acest neajuns va fi corectat la începutul lui 2016, când Resident Evil Zero HD va fi lansat pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One, Xbox 360 şi PC (Steam). Din echipa producătoare nu va lipsi nici Koji Oda, regizorul din spatele versiunii originale a lui Resident Evil Zero.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News