Riot Forge lansează jocul Hextech Mayhem: A League of Legends Story

Autor: Cosmin Aionita | 11.11.2021
Riot Forge lansează jocul Hextech Mayhem: A League of Legends Story
Foto: Riot Games

Riot Forge, subsidiară a Riot Games, a anunțat jocul Hextech Mayhem: A League of Legends Story, realizat în colaborare cu Choice Provisions, creatorii seriei BIT.TRIP. Precomenzile pentru noul joc de tip runner sunt disponibile pe Nintendo Switch și PC, prin Steam, GOG și Epic Games Store, titlul urmând să-și facă apariția pe 16 noiembrie 2021. Hextech Mayhem: A League of Legends Story va fi disponibil, în curând, și pe platforma Netflix Games.

Cu acțiunea amplasată în universul League of Legends, Hextech Mayhem: A League of Legends Story este un joc de tip runner care îl aduce în lumina refectoarelor pe Ziggs, expertul hexplozibililor din cunoscutul joc. Jucătorii au la dispoziție sărituri cu bombă și atacuri cu bombă, cu scopul de a evita obstacolele, a dezarma inamicii și siguranțele pentru a obține reacții explozive în lanț și a declanșa haos.

În timp ce se ascund de renumitul om de știință Heimerdinger, jucătorii vor provoca dezastre în diferite cartiere din Piltover, în încercarea haotică a lui Ziggs de a construi cea mai mare bombă din Runeterra.

Hextech Mayhem
Foto: Riot Games

Hextech Mayhem: A League of Legends Story este disponibil pentru precomandă pe Nintendo Switch și PC, prin Steam, GOG.com și Epic Games Store, la un preț echivalent cu 8,99€. Cei care plasează precomenzi vor primi un skin Ruined Ziggs exclusiv pentru a fi folosit în joc. Hextech Mayhem: A League of Legends Story va fi disponibil în curând pe aplicația de mobile Netflix, inclusă cu abonamentul Netflix, fără taxe suplimentare.

Săptămâna viitoare, Riot Forge va reveni cu noi detalii despre Ruined King: A League of Legends Story, un alt joc nou, dezvoltat alături de Airship Syndicate. Jocul este un role-playing game single player dezvoltat atât pentru veteranii universului League of Legends, cât și pentru începători.

Hextech Mayhem
Foto: Riot Games

Sursa: Riot Games

Urmărește Go4Games.ro pe Google News