Sony, fără conferinţă de presă la Gamescom 2015

Autor: Cosmin Aionita | 07.05.2015
Sony, fără conferinţă de presă la Gamescom 2015

Deşi deţine supremaţia în această generaţie de console, vânzările PlayStation 4 depăşind până în acest moment atât Xbox One de la Microsoft, cât şi Nintendo Wii U, Sony a decis să nu mai susţină o conferinţă de presă cu ocazia Gamescom 2015. Gamescom este cel mai important târg european dedicat jocurilor video, precum şi cea mai mare astfel de manifestrare la nivel mondial, ediţia din acest an urmând să se desfăşoare în perioada 5 – 9 august 2015 în Koln, Germania.

Tocmai aceste date sunt citate ca principal motiv pentru care compania japoneză a hotărât să nu mai susţină o astfel de conferinţă în cadrul Gamescom 2015, târgul din Germania fiind prea apropiat de E3 2015, eveniment similar ce se va desfăşura în perioada 16 – 18 iunie 2015 în Los Angeles, California (nedeschis însă publicului, ci doar celor implicitaţi direct în industrie).

Totuşi, Sony nu va renunţa la o conferinţă de presă special dedicată pieţei europene, japonezii confirmând că aceasta va fi susţinuţă, în schimb, pe 27 octombrie 2015, în cadrul Paris Games Week. Astfel, între E3 şi această conferinţă ar trebui să treacă suficient timp pentru a permite companiei să pregătească şi să facă anunţuri relevante cu ocazia Paris Games Week.

Nu în ultimul rând, Sony a organizat anul trecut, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de PlayStation, un eveniment numit PlayStation Experience, în cadrul căruia a avut loc o nouă conferinţă de presă majoră. În urma succesului înregistrat de PlayStation Experience, compania a luat decizia de a anualiza acest eveniment. Rămâne de vazut când se va desfăşura ediţia 2015 a PlayStation Experience (cea de anul trecut a avut loc în decembrie) şi dacă aceasta va mai include (sau nu) o conferinţă de presă.

PlayStation

Urmărește Go4Games.ro pe Google News