Sony, Microsoft şi Nintendo iau atitudine împotriva loot box-urilor

Autor: Cosmin Aionita | 12.08.2019
Sony, Microsoft şi Nintendo iau atitudine împotriva loot box-urilor

Entertainment Software Association, entitatea care organizează expoziţia anuală E3, a anunţat, prin vocea lui Michael Warnecke (Chief Counsel of Tech Policy), intenţia mai multor companii din industrie, printre care Activision Blizzard, Bandai Namco, Bethesda, Bungie, Electronic Arts, Microsoft, Nintendo, Sony, Take-Two Interactive, Ubisoft, Warner Bros. şi Wizards of the Coast de a lua în calcul măsuri de protecţie pentru consumatori împotriva loot box-urilor şi ale altor elemente aleatorii oferite contra cost în jocurile video.

Mai mult, ESA a confirmat că toţi cei trei deţinători de platforme hardware destinate jocurilor video – Microsoft, Sony şi Nintendo – nu vor mai permite publicarea de jocuri ce includ astfel de practici pentru consolele lor dacă producătorii acestora nu vor fi de acord să dezvăluie informaţii clare despre probabilităţile de a obţine obiectele virtuale ascunse în aceste pachete de tip loot box.

Aceste informaţii trebuie să fie afişate într-un mod vizibil şi uşor de înţeles de către utilizatori, această obligativitate urmând să intre în vigoare nu mai târziu de sfârşitul anului 2020 (termen care coincide şi cu perioada de lansare a viitoarelor generaţii de console Xbox şi PlayStation).

În urma anunţului iniţial făcut de Entertainment Software Association, atât Nintendo, cât şi Sony Interactive Entertainment (divizia responsabilă pentru consolele PlayStation) şi-au confirmat susţinerea pentru această iniţiativă.

Loot box-urile, sau pachetele de item-uri aleatorii oferite contra cost, au stârnit o adevărată controversă, după ce au început să devină prezenţe constante în jocuri extrem de populare precum cele ale seriilor FIFA, Call of Duty, Overwatch, Counter-Strike: Global Offensive sau Rocket League. Mai mult, în anumite ţări de pe glob – cum ar fi Belgia sau Olanda – loot box-urile au fost catalogate drept o formă de jocuri de noroc, fiind interzisă includerea acestora în jocurile video tradiţionale.

Rămâne de văzut dacă iniţiativa anunţată de Entertainment Software Association şi susţinută de aceste companii îşi va face simţit efectul şi în Europa, momentan fiind confirmată doar pentru Statele Unite ale Americii.

Overwatch

Urmărește Go4Games.ro pe Google News