Spunem la revedere expozițiilor E3. Evenimentul anual a fost anulat permanent

Autor: Cosmin Aionita | 14.12.2023
Spunem la revedere expozițiilor E3. Evenimentul anual a fost anulat permanent
Foto: ESA

După ce autoritățile responsabile pentru turism din orașul Los Angeles (Los Angeles City Tourism Board of Commissioners) au afirmat că expozițiile E3 2024 și E3 2025 au fost anulate, iar unul dintre principalii parteneri ce se ocupa de organizarea acestor evenimente se retrăsese, organizatorul Entertainment Software Association era nesigur în privința viitorului acestui concept.

Iată ca lucrurile s-au clarificat, într-o manieră nu neapărat entuziasmantă, din păcate: Entertainment Software Association a confirmat că, după o existență de mai bine de două decenii, E3 (Electronic Entertainment Expo) a fost anulat permanent, fiind abandonată ideea de a mai organiza noi ediții ale acestui eveniment.

E3 exista din 1995

De-a lungul ultimilor ani, influența și importanța show-urilor E3 au scăzut dramatic. Altădată cele mai importante din industrie, edițiile E3 reuneau toate marile companii de jocuri video sub un singur acoperiș, vară de vară. Rând pe rând însă, jucători cu greutate precum Nintendo, Sony sau Electronic Arts s-au retras din cadrul E3.

Mai mult, ediția 2020 a fost anulată din cauza pandemiei, E3 2021 s-a desfășurat sub forma unui eveniment online, iar edițiile din 2022 și 2023 au fost anulate din cauza lipsei de interes a eventualilor participanți.

Și asta pentru că publisherii majori au realizat că nu mai sunt dependenți de E3, organizându-și propriile evenimente digitale în aceeași perioadă a anului, precum PlayStation Showcase de la Sony, Xbox Games Showcase de la Microsoft sau Ubisoft Forward Live de la Ubisoft.

Sursa: E3 Twitter / X

Urmărește Go4Games.ro pe Google News