VIDEO: Primul pacient care a primit implantul cerebral produs de Neuralink l-a folosit pentru… jocuri video

Autor: Cosmin Aionita | 28.03.2024
VIDEO: Primul pacient care a primit implantul cerebral produs de Neuralink l-a folosit pentru... jocuri video
Foto: Noland Arbaugh / ModdedQuad pe platforma X

Mai țineți minte campania publicitară purtată de 3dfx în a doua jumătate a anilor ’90? Era prezentat un cip-minune, capabil să efectueze 100 de miliarde de operațiuni pe secundă, cu ajutorul căruia domeniile medicale ar fi putut fi revoluționate, oprită foametea în anumite regiuni ale lumii etc. Scenariul spunea că apoi cei responsabili s-au gândit mai bine și au decis să folosească respectivul cip pentru jocuri video, astfel luând naștere vestitele acceleratoare 3D din gama 3dfx Voodoo.

Ei bine, de un scenariu oarecum asemănător avem parte și în cazul primului pacient uman în creierul căruia a fost implantat cipul revoluționar produs de Neuralink. Dacă, la acea vreme, identitatea acestui pacient era ținută secretă, acum Neuralink l-a prezentat întregii lumi, demonstrând astfel avantajele pe care implantul companiei le poate oamenilor aflați în situații similare.

Mai exact, este vorba despre americanul Noland Arbaugh, 29 de ani, născut în statul Arizona, rămas paralizat, de la gât în jos, după un accident auto petrecut cu 8 ani în urmă. Grație implantului său, Noland Arbaugh a fost capabil să facă din nou lucruri de care corpul său, aflat în starea sa actuală, nu mai era în stare.

Pacientul a ales jocurile video

Și, precum în vechile reclame 3dfx amintite mai devreme, una dintre activitățile pe care Noland a fost capabil să o realizeze cu ajutorul acestui cip este gaming-ul. Mai exact, pacientul celor de la Neuralink a jucat Mario Kart alături de tatăl său, înregistrări fiind prezentate și în clipul video de mai jos. De asemenea, Arbaugh a fost capabil să posteze pe X (fostul Twitter) doar folosindu-și creierul, semnalele transmise fiind traduse de către cip pentru a fi publicate pe platforma de socializare.

Mai mult, cu ajutorul acestui cip revoluționar proiectat de Neuralink, Noland a putut din nou să joace șah cu orele și să stea treaz până târziu pentru a se dedica unuia dintre jocurile sale favorite – Sid Meier’s Civilization VI.

Pe scurt, Noland Arbaugh a caracterizat invenția celor de la Neuralink într-un mod surprinzător: „Știu că va suna nebunesc, dar transformă paralizia într-un lucru nu atât de rău”.

Nu în ultimul rând, Arbaugh a caracterizat intervenția chirurgicală în urma căreia i-a fost implantat cipul Neuralink drept „ușoară”: în ciuda faptului că se aștepta la o perioadă de recuperare lungă, a fost externat chiar a doua zi după operație.

Sursa: Unilad

Urmărește Go4Games.ro pe Google News