Eveniment PUBG cu Blackpink, una dintre cele mai populare formații din lume

Autor: Cosmin Aionita | 05.08.2021
Eveniment PUBG cu Blackpink, una dintre cele mai populare formații din lume
Foto: Krafton

Blackpink este una dintre cele mai populare formații de muzica K-pop din lume, videoclipurile unor piese precum “Kill This Love” sau “How You Like That” înregistrând nu mai puțin de 1,3 miliarde de vizualizări pe YouTube, respectiv 900 de milioane. Iar producătorii jocului PUBG, acum redenumit în PUBG: Battlegrounds, nu ratează ocazia de a profita de pe urma acestui succes, organizând un event in-game pentru fanii Blackpink.

Item-uri tematice Blackpink în PUBG

Astfel, în intervalul 8 august – 7 septembrie 2021, jucătorii de PUBG Battlegrounds vor avea parte de misiuni speciale, de pe urma cărora vor putea câștiga item-uri cosmetice tematice Backpink. De asemenea, vor fi adăugate decal-uri și graffiti Blackpink prin hărțile din PUBG, iar, pe întreaga durată a evenimentului, lăzile de aprovizioare (supply crates) vor fi vopsite în culorile tematice Blackpink și vor emana fum roz.

Printre item-urile tematice Blackpink ce vor putea fi dobânite se numără costumele de scenă ale celor patru membre din formație, dar și coafuri, haine specifice, arme, emote-uri sau nameplate-uri. Totuși, producătorii avertizează că nu vor fi incluse înfățișările celor patru membre Blackpink, deci nu vă veți putea face personajul din joc să arate precum una dintre staturile pop coreene.

De asemenea, spre deosebire de event-uri similare realizate în alte jocuri cu implicarea unor vedete din industria muzicală, Blackpink nu va susține un concert în cadrul jocului PUBG Battlegrounds.

PUBG Battlegrounds este disponibil în versiuni pentru PC (Steam) și console (PlayStation 4 și Xbox One).

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News