Photography Simulator, un nou joc care se anunță a fi foarte interesant

Autor: Adrian Popa | 27.09.2021
Photography Simulator, un nou joc care se anunță a fi foarte interesant
Foto: Steam

Gas Station Simulator a devenit un hit recent, iar dezvoltatorii nu încetinesc ritmul în care lansează noi titluri din această categorie. Următorul succes ar putea fi Photography Simulator, care urmează să debuteze pe piață în curând. Data inițială de lansare, 21 septembrie 2021, a fost depășită.

În acest joc, personajul principal este un fotograf de natură sălbatică, care pe măsură ce avansează în joc are posibilitatea să își actualizeze echipamentul și să își îmbunătățească aptitudinile. Jucătorii vor avea la dispoziție echipamente variate care îi vor ajuta să surprindă cadrele perfecte, de la camere pentru vânătoare / viață sălbatică cu senzor de mișcare și până la drone.

Foto: Steam

Fotograful poate găsi animalele urmărind urmele și alte semne, iar banii pentru noi echipamente foto pot fi câștigați din vânzarea fotografiilor.

Cerințele minime de sistem sunt decente: procesor i3-4130 la 3.3 GHz sau AMD FX-8350, 8 GB memorie RAM, grafică GTX 1050 ti sau R9 280, DirectX 11 și spațiu liber de 40 GB.

Jocul este dezvoltat de Madnetic Games, iar publisher este PlayWay S.A. Cei care sunt interesați pot adăuga Photography Simulator în wishlist pe Steam.

Jocurile de acest fel au devenit populare în ultimii ani. Există francize deja cunoscute, precum „Farming Simulator”, dar și abordări mai inedite, precum „Lawn Mowing Simulator”, „PowerWash Simulator” sau „PC Building Simulator”.

CITEȘTE ȘI:

„Elon Musk”, descoperit în „Gas Station Simulator”?

DLC gratuit pentru Farming Simulator 22: pachetul Precision Farming este susținut de Uniunea Europeană

Urmărește Go4Games.ro pe Google News