Call of Duty: Vanguard – acces gratuit la multiplayer pentru două săptămâni

Autor: Cosmin Aionita | 29.03.2022
Call of Duty: Vanguard – acces gratuit la multiplayer pentru două săptămâni
Foto: Activision

Odată cu sosirea primăverii, Activision și Sledgehammer Games dau startul unei perioade de acces gratuit la componenta multiplayer din Call of Duty: Vanguard. Astfel, în următoarele două săptămâni, în intervalul 30 martie – 13 aprilie 2022, doritorii vor avea acces gratuit la o selecție de hărți și moduri de joc multiplayer din Call of Duty: Vanguard, atât noi, cât și dintre cele foarte populare.

Astfel, în aceste două săptămâni gratuite, jucătorii vor avea acces la cele mai noi hărți lansate în Sezonul 2 al jocului Call of Duty: Vanguard: Casablanca și Gondola.

De asemenea, va fi inclus și un nou mod de joc ce implică îndeplinirea de obiective pe o hartă de mari dimensiuni, localizată în munții Alpi. Pe lângă posibilitatea de a conduce noi tipuri de vehicule, acest mod de joc introduce și un nou obiectiv major, absolut necesar pentru victorie: capturarea tuturor bazelor.

Odată capturată o bază, aceasta poate fi aleasă drept punct de respawn, punând la dispoziția echipei cuceritoare stații de cumpărături prin intermediul cărora membrii acesteia pot achiziționa armament, abilități sau vehicule suplimentare.

De asemenea, pe lângă noile hărți și moduri de joc, perioada Free Access pentru Vanguard va oferi și posibilitatea de a juca un playlist multiplayer cu cele mai populare hărți ale jocului, precum Shipment sau Das Haus. Nu vor lipsi nici alte hărți apreciate, precum Hotel Royale, Dome sau Radar, accesibile în moduri de joc precum Domination, Control sau Hardpoint.

Call of Duty: Vanguard este disponibil în ediții pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One și PC (via Battle.net).

Sursa: Call of Duty Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News