Quantum Break va fi lansat abia în 2016

Autor: Cosmin Aionita | 03.04.2015
Quantum Break va fi lansat abia în 2016

Studioul finlandez Remedy Entertainment a confirmat faptul că noul lor joc Quantum Break nu va fi lansat mai devreme de 2016. Deşi anunţat iniţial pentru anul acesta, publisher-ul Microsoft a luat decizia să le ofere mai mult timp de dezvoltare producatorilor, oferta de jocuri exclusive pentru Xbox One fiind considerată suficient de bogată în 2015, conform lui Shannon Loftis, Head of Publishing la Microsoft Studios.

Quantum Break este un shooter third person dezvoltat în exclusivitate pentru Xbox One, în care eroul principal va avea la dispoziţie, pe lângă posibilitatea de a folosi un sistem de cover avansat, şi abilitatea de a manipula trecerea timpului. Quantum Break se va desfăşura în două planuri: în jocul video propriu-zis protagonistul va avea de înfruntat o corporaţie malefică – Monarch, în timp ce serialul omonim se va concentra pe dezvăluirea evenimentelor ce vor avea loc în cadrul acestei corporaţii.

Remedy Entertainment are la activ primele două titluri din seria Max Payne, Alan Wake, precum şi Alan Wake’s American Nightmare. În locul lui Quantum Break, utilizatorii de console Xbox vor primi în cursul acestui an alte titluri exclusive, cum ar fi Halo 5: Guardians (27 octombrie 2015), Forza Motorsport 6 sau Rise of The Tomb Raider.

Quantum Break

Urmărește Go4Games.ro pe Google News