Xbox a anunțat oficial funcția „disc-to-digital”, care le va permite posesorilor de console Xbox să-și transfere jocurile de pe discuri fizice în versiuni digitale. Aceasta va fi disponibilă pentru membrii programului Xbox Insider în vederea testării începând cu 31 august.
Conform declarațiilor oficiale, jucătorii și-au construit colecțiile de jocuri Xbox de-a lungul a zeci de ani. Unele jocuri au fost achiziționate pe disc, altele în format digital. Multe dintre ele acoperă mai multe generații de console.
Obiectivul Xbox este să faciliteze transferul acestor colecții odată cu evoluția mediilor de stocare din actualele și viitoarele console dedicate gamerilor. Astfel, lansează o funcție care aduce avantajele formatului digital pentru discurile fizice, oferind jucătorilor mai multă flexibilitate în ceea ce privește modul în care accesează și joacă jocurile compatibile în cadrul ecosistemului Xbox. Membrii programului Xbox Insiders pot începe testarea a acestui funcții chiar de săptămâna viitoare, de pe 31 august.
Acest demers face parte din angajamentul Xbox față de conservarea jocurilor. Pe măsură ce tehnologia, dispozitivele și distribuția continuă să evolueze, menținerea accesului la jocurile pe care oamenii le dețin este mai importantă ca niciodată.
Majoritatea jocurilor pe disc pentru consolele Xbox One și Xbox Series X acceptă această nouă funcție. Jucătorii pot revendica o licență digitală introducând un disc compatibil într-o consolă Xbox One sau Xbox Series X și lansând jocul. Odată ce această licență a fost revendicată, jucătorii vor putea beneficia de avantajele versiunii digitale, inclusiv Xbox Play Anywhere (rularea jocului atât pe consola Xbox, cât și pe PC) și Xbox Cloud Gaming, în cazurile titlurilor compatibile, în timp ce discul fizic continuă să funcționeze exact așa cum a făcut-o întotdeauna.
Microsoft nu a menționat încă ce măsuri DRM vor fi implementate în această funcție „disc-to-digital” și cum va preveni abuzarea acesteia de către persoanele cu porniri mai puțin ortodoxe.
Programul va debuta cu mii de titluri și Xbox promite că va continua să adauge altele pe parcurs. Deși nu toate titlurile disponibile pentru Xbox One și Xbox Series X vor fi disponibile la lansare, Xbox descrie această inițiativă drept un pas important către un viitor în care jucătorii pot avea mai multă încredere că jocurile pe care le cumpără le vor rămâne la dispoziție pentru mulți ani de acum înainte.
Cel mai probabil, avem de-a face cu o inițiativă din partea diviziei de gaming din cadrul Microsoft pentru a asigura că viitoarea generație de console Xbox – nume de cod Helix – va menține compatibilitatea cu biblioteca de jocuri fizice existente pentru Xbox One și Xbox Series X, convertindu-le în format digital. Având în vedere că Sony a anunțat deja că va renunța la jocurile fizice pentru consolele PlayStation începând cu luna ianuarie a anului 2028, cel mai probabil, pentru Helix, și Xbox va renunța la unitatea optică și jocurile în format fizic.
Pentru a face parte din programul programul Xbox Insider și testa noua funcție „disc-to-digital”, alăturați-vă programului descărcând aplicația Xbox Insider Hub pentru consolele Xbox Series X|S și Xbox One sau pentru PC-uri cu Windows.