Monster Hunter Stories 2 Wings of Ruin Review: pune monștrii la pământ, dar nu brutal

Am jucat Monster Hunter World vreo 89 de ore, atunci când a apărut, plus încă vreo 40 în Iceborne, DLC-ul excepțional. Acum, Capcom propune și „varianta anime” – Monster Hunter Stories 2: Wings of Ruin –, de fapt un spin-off al seriei originale de RPG-uri, axat tot pe colectat și mult antrenament.

Primul joc Monster Hunter Stories a ieșit pe 3DS și nu a ieșit foarte mult în evidență. Poate nici nu s-a adresat publicului pe care îl merita, așa că presiunea cade acum pe umerii acestei continuări, în speranța că se va obține cota de audiență dorită. Deci, cum a fost experiența în noul “Monster Hunter anime”?

Cine a fost primul: oul sau monstrul?

În timp ce primul Stories a fost lansat exclusiv pentru Nintendo 3DS, Monster Hunter Stories 2: Wings of Ruin este un joc independent, pe care-l puteți găsi atât pe Nintendo Switch, cât și pe PC, prin Steam. Evident, l-am jucat pe Nintendo Switch Lite, pentru a păstra originalitatea și naturalețea jocului.

Ca în orice RPG care se respectă, la început vă alegeți un personaj, de gen masculin sau feminin, îi puneți sprâncenele, părul, buzele, ochii, vă alegeți culoarea și aflați că sunteți nepotul sau nepoata lui Red, un “rider” legendar. Cred că putem să-i spunem călăreț de monștri, pentru că fix asta este și misiunea din joc. Povestea începe cu o întâlnire fatidică cu Ena, o fată wyveriană, căreia i s-a încredințat un ou cu potențialul de a fi un legendar Rathalos, care ar putea face ravagii dacă va fi trezit de puterea sa distructivă.

După ce ai luat oul, îl duci în casă, și, evident, apare și pisicul, elementul distractiv din seria Monster Hunter. De aici, începe o călătorie lungă, unde îți testezi legăturile de prietenie într-o lume aflată în schimbare și descoperi adevărul din spatele legendelor de altădată.

Elementul surpriză: luptele turn-based

Ei bine, dacă nu sunteți familiarizați cu conceptul din Monster Hunter Stories, trebuie să știți că Wings of Ruin este diferit de formula standard Monster Hunter, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu ești vânător (hunter), ești călăreț (rider). În timp ce vânătorii ucid monștrii cu sânge rece, călăreții ucid monștrii cu alți creaturi pe care le-au îmblânzit. Modul de joc este, de asemenea, diferit de seria principală prin faptul că poveștile iau forma unui JRPG: veți vedea asta încă de la început și, dacă sunteți familiarizați cu seriile anime, atunci o să vă placă.

Similar cu Miitopia, despre care am scris de curând, vei avea numeroși aliați, dar fără control direct asupra lor, ci doar asupra personajului tău. Oricum, băieții își fac treaba, dau și ei cu sete, însă luptele nu-s atât de brutale. Există și o „specială”, gen head-to-head, acolo unde monștrii se lovesc cap în cap, precum berbecii sau muflonii.

Categoric, față de Monster Hunter World, luptele sunt mult mai tactice, mai tehnice, iar specialiștii în turn based RPG vor fi încântați. Treaba e simplă: cu cât ai arme mai bune, pe care le upgradezi, cu atât dai mai tare în lighioanele pământului, iar banii nu-i faci pe sistem piatră, hârtie, foarfecă. De asemenea, este bine să știți că atacurile sunt concentrate pe loviturile asupra monștrilor, amintiți-vă că de multe ori, în MHW, mai dădeai și pe lângă.

AI-ul care te însoțește este destul de prostuț, să nu-i spun idiot. Kayna dă impresia că este profesorul tău, dar folosește atacuri puternice și-ți zice ca un Victor Pițurcă virtual: “Așa joci!”. Păi, stai, că eu nu am încă level atât de mare.

Co-op-ul face diferența

Și pentru că jocurile de pe consolele Nintendo sunt pentru familie și prieteni, misiunile cooperative fac și aici diferența, partenerii AI nemaifiind atât de tălâmbi. În co-op, monștrii devin mai puternici, mai solizi, așa că va fi mai greu să le afli mutările, mai ales atunci când se înfurie și simt că mai au puțin până vor fi doborâți definitiv.

Chiar dacă povestea este despre oul de Rathalos, după luptele cu alte creaturi sau monștri, veți obține alte ouă. Iar aici este o loterie, pentru că pisicul îți va spune la final: “Vezi că oul ăla pare cam ușor, vezi următorul”. Cele rare sunt ușoare, cele grele te pot păcăli, așa că mare atenție! Să nu dăm însă prea multe spoilere. Practic, din cuibul monstrului doborât iei ce simți tu că e mai bun.

În Wings of Ruin mi-a plăcut însă harta și modalitatea de a o explora: mult mai simplu decât în seria clasică, cu timpi de încărcare foarte mici.

Până în toamnă, tot vin DLC-uri și conținut

După lansare, de exemplu, pe 5 august va fi lansată o misiune co-op în jurul lui Kulve Taroth, îmbrăcat în aur, împreună cu variantele de monștri de tip Hellblade Glavenus și Boltreaver Astalos. O altă actualizare la începutul lunii septembrie va aduce mai mulți monștri: Soulseer Mizutsune, Elderfrost Gammoth și Oroshi Kirin, plus Dreadking Rathalos și Molten Tigrex, care vin la sfârșitul lunii septembrie.

În cele din urmă, un nou monstru exclusiv, tot în modul co-op, va fi lansat în octombrie, un fel de dragon bătrân, iar pentru cunoscători și cei care știu seria Monster Hunter, mă întreb și eu: Amatsu se întoarce? Silver Rathalos și Gold Rathian vor apărea alături de el, deci o să tot fie conținut. Toate acestea vin ca update-uri gratuite, odată ce ați achiziționat jocul.

Mi-a plăcut foarte mult Monster Hunter Stories 2: Wings of Ruin, este excelent realizat, cu o grafică demnă de un JRPG triple A pe această platformă, cu lupte fantastice, dar nu atât de brutale. Este capabil să dea și dependență: cum ai pornit consola, nici nu-ți vine s-o mai lași din mână. Se mișcă foarte bine, timpii de încărcare sunt insignifianți, personajele sunt foarte drăguțe, jocul este super prietenos și nu se complică precum un JRPG pe care-l înveți după 3-4 ore de explorat în meniu.