Resident Evil Village Review: satul românesc nu mai este ce era odată

Autor: Cosmin Aionita | 24.05.2021
Resident Evil Village Review: satul românesc nu mai este ce era odată

Seria Resident Evil trăiește o a doua tinerețe: terifiantul Resident Evil 7: Biohazard a fost urmat de excelentul remake Resident Evil 2, iar încercarea similară de a reface Resident Evil 3 n-a suferit la nivel calitativ, ci mai degrabă în privința duratei de joc prea scurte. Astfel, am ajuns să avem așteptări foarte mari de la Resident Evil Village, continuarea directă a celui de-al șaptelea titlu numerotat din serie, mai ales în condițiile în care acțiunea are acum loc pe așa-zisele “plaiuri mioritice”.

Resident Evil Village

Resident Evil Village – între a fi sau a nu fi românesc

Încă de la început trebuie să spunem că, deși evenimentele din Resident Evil Village se desfășoară într-un sat fictiv din România, jocul celor de la Capcom nu are mai nimic în comun cu realitățile sau legendele caracteristice țării noastre. Sunt împrumutate și adaptate doar niște concepte ultragenerice, denumirea monedei din joc și o oarecare asemănare cu așezările și locuințele din România rurală. Per total însă, daca nu ai întâlni câțiva termeni în limba română, ai putea să crezi că RE Village se desfășoară în orice alt colț uitat de lume și nu neapărat în țara noastră. Abia acum înțelegem probabil ce au simțit spaniolii când au jucat Resident Evil 4.

Însă această abordare nu este neapărat un lucru rău: japonezii de la Capcom au ales să păstreze “coerența” narativă a seriei Resident Evil: modul în care decurg evenimentele, întorsăturile de situație și momentele ce frizează ridicolul vor fi familiare oricărui fan al acestor jocuri. Dacă țineți cont de două aspecte – de a îmbrățișa caracterul “sărit de pe fix” al unora dintre personajele și situațiile din joc și de a nu pune un preț prea mare pe “autenticitatea” inspirației românești – Village ar trebui să fie la fel de satisfăcător precum orice alt joc al seriei Resident Evil.

Resident Evil Village

Fanii seriei se vor simți ca acasă

Nu degeaba Village a fost descris drept continuarea directă a evenimentelor din Resident Evil 7: Biohazard: modul de desfășurare a jocului este aproape identic, toată acțiunea fiind redată first person, prin ochii protagonistului Ethan Winters. Astfel, cei obișnuiți cu această perspectivă nu vor avea probleme de adaptare la trecerea către Village.

Mai mult, eroul a învățat unele lucruri noi, precum posibilitatea de a se apăra de atacurile inamicilor și chiar să-i împingă atunci când aceștia se apropie deranjant de mult. De asemenea, câteva dintre mecanicile mai vechi din serie revin și în Resident Evil Village: vânzătorul de arme, muniție, consumabile, upgrade-uri și rețete se întoarce, sub forma “generoasă” a misteriosului The Duke, cu o pasiune deosebită pentru “leii” câștigați de Ethan.

Resident Evil Village

Gestionarea inventarului a devenit mai accesibilă ca niciodată: armele și consumabilele sunt acum organizate separat față de comori (pe care le poți schimba la vânzător în schimbul banilor) și față de item-urile ce condiționează progresul prin joc (chei, documente etc.). De asemenea, și-a făcut apariția și un sistem de crafting ce permite să-ți realizezi, pe loc, poțiuni de viață sau muniție, dacă ai resursele necesare.

Totuși, ce nu am înțeles este de ce jocul nu te lasă să arunci nimic din inventar atunci când găsești o armă nouă, pe care ai dori-o în locul unora dintre item-urile pe care le deții deja. Interfața în acest sens este implementată, poți reorganiza inventarul după cum îți dorești, însă pur și simplu nu poți “confirma” schimbările făcute. Trebuie fie să utilizezi item-urile, fie să le vinzi lui The Duke pentru a elibera inventarul.

Un alt element ce ar putea părea înșelător la prima vedere este și structura lumii de joc din Resident Evil Village. Deși satul în care are loc acțiunea ar putea lăsa impresia de open world, nu este tocmai așa, fiind gândit mai degrabă sub forma unui HUB central din care se accesează porțiunile dedicate fiecăruia dintre cei patru boși din poveste. Mai mult, progresul prin firul principal al jocului este cât se poate de liniar, fiind condiționat de dobândirea și folosirea la momentele oportune a anumitor item-uri. Bineînțeles, există și secrete și comori ascunse, ce pot motiva jucătorii mai curioși să se întoarcă în porțiuni ale nivelurilor deja parcurse.

Resident Evil Village

O altă diferență față de predecesor este și schimbarea atmosferei de ansamblu a jocului: acel feeling de teroare constantă din Resident Evil 7: Biohazard nu mai este prezent decât pe alocuri în Village, fiind înlocuit de ceea ce am putea numi intensitatea unui film de acțiune de la Hollywood. Diferența este oarecum asemănătoare cu abordarea din Resident Evil 5 față de Resident Evil 4. Din fericire însă, părțile horror, precum cea aferenta celui de-al doilea boss din Resident Evil Village, sunt excelente, această porțiune a jocului fiind, de departe, preferata mea.

Per total, Resident Evil Village nu este un joc foarte lung: pentru a trece de Lady Dimitrescu și ceilalți boși si pentru a ajunge la deznodământul poveștii nu ar trebui să ai nevoie de mai mult de 10-11 ore, pe nivelul standard de dificultate. Sigur, dacă explorezi în detaliu și cauți toate comorile și secretele, mai poți adăuga câteva ore aventurii inițiale din Village. Odată terminată povestea, poți debloca modul arcade Mercenaries, precum și anumite cheat-uri, vitale pentru a putea parcurge din nou jocul pe un nivel de dificultate mai înalt.

Resident Evil Village

Village – un Resident Evil de nouă generație?

Aspectul vizual al lui Resident Evil Village este, în marea sa parte, excelent. Decorurile sunt foarte detaliate, iar framerate-ul, cel puțin pe PlayStation 5, se menține în majoritatea timpului la mult dorita valoare de 60 de cadre pe secundă. Totuși, aceste medii de joc au un caracter destul de static, fără prea multe obiecte dinamice, pe care jucătorul să le poată influența în vreun fel. De asemenea, unele texturi sunt cam “spălăcite”, însă acest gen de situații este întâlnit destul de rar.

Mai mult, pe consolele de nouă generație (și pe PC), Resident Evil Village include și Ray Tracing, implementat la nivelul a două efecte vizibile: iluminarea globală mai realistă, precum și reflexiile redate de anumite suprafețe. Din păcate, în timp ce prima își face treaba adecvat, reflexiile din Resident Evil Village sunt de o rezoluție foarte scăzută (chiar și pe PC), iar personajul principal nu-și face niciodată apariția în acest gen de oglinzi.

Resident Evil Village

Un alt aspect next-gen nu neapărat bine implementat este suportul pentru feedback-ul haptic și triggerele rezistive oferite de controller-ul DualSense pentru PlayStation 5. Vibrațiile amintesc mai mult de cele îmbătrânite de pe DualShock 4, fiind dezamăgitoare față de ceea ce întâlnim în Returnal, spre exemplu.

În schimb, puteți uita conceptul de timpi de încărcare atunci când rulați Resident Evil Village pe PS5, aceste secvențe de loading fiind cvasi-instantanee pe noua consolă Sony. De asemenea, implementarea de audio 3D surround în căști este excelentă, localizarea în spațiu a inamicilor sau a punctelor de interes doar cu ajutorul sunetelor fiind cât se poate de convingătoare. Iar, ca dovadă suplimentară că producatorii n-au pus cine știe ce accent pe “autenticitatea românească” din Village, toate personajele, inclusiv țăranii ce și-au dus întreaga existență în satul uitat de lume din joc, vorbesc engleză americană perfectă, fără niciun fel de accent.

Resident Evil Village

Concluzie

Chiar dacă Resident Evil Village nu prea-și respectă sursele de inspirație românești, iar accentul este pus de această dată pe acțiune și spectaculozitate în dauna horror-ului, jocul rămâne de un nivel calitativ mult peste medie, ba chiar excelent pe alocuri. După gusturile mele însă, Resident Evil 7: Biohazard rămâne un titlu mai bun și o experiență mai apropiată de conceptul inițial al genului survival horror.

Resident Evil Village
Părţi pozitive
  • structură și gameplay familiare fanilor seriei Resident Evil
  • mecanici de joc îmbogățite: crafting, vânzător, mișcări noi
  • povestea ridicolă, exagerată, însă bine integrată în universul Resident Evil
  • secțiunea celui de-al doilea boss
  • grafică de calitate, Ray Tracing și 60fps pe console
  • audio 3D excelent în căști
Părţi negative
  • inspirația româneasca este mai mult de fațadă, lipsind autenticitatea
  • campanie destul de scurtă
  • mai puțin horror, mai multă acțiune
  • feedback haptic foarte modest
Urmărește Go4Games.ro pe Google News