Director din cadrul Wargaming (World of Tanks), pus pe lista teroriștilor în Belarus

Autor: Adrian Popa | 31.01.2023
Director din cadrul Wargaming (World of Tanks), pus pe lista teroriștilor în Belarus
Foto: Profimedia Images

Nikolai Kațelapov, director de dezvoltare în cadrul Wargaming, compania care dezvoltă jocuri video populare precum World of Tanks sau World of Warships, a fost pus pe lista indivizilor implicați în activități teroriste, în Belarus.

Decizia a fost luată de Comitetul pentru Securitatea Statului (prescurtarea în limba belarusă este „KGB”), serviciul secret de stat din țara condusă de Aleksandr Lukașenko.

Cel mai probabil, Kațelapov a ajuns pe această listă după ce compania pentru care lucrează, fondată în Belarus, a decis să părăsească țara după izbucnirea războiului din Ucraina. El este acuzat de „finanțarea de activități teroriste”.

Nu se știe deocamdată care este situația actuală a lui Nikolai Kațelapov. O publicație independentă din Belarus, Nasha Niva, crede că el nu a fost reținut de autorități deoarece nu se află în țară. Compania are cartierul general în Nicosia, Cipru.

Citește și: Rusia, disperată să-și reanimeze industria jocurilor video, vine cu propuneri de domeniul SF

Regimul din Minsk s-a folosit și în trecut de această listă pentru a ataca membrii opoziției. Printre cei adăugați s-a numărat și Svetlana Tihanovskaia, care a candidat în 2020 la alegerile prezidențiale împotriva lui Lukașenko.

Svetlana Tihanovskaia (Foto: Wikipedia)

Wargaming a fost cel mai mare dezvoltator de jocuri video din Belarus. Nu se știe de ce KGB l-a vizat pe Kațelapov, dar Nasha Niva scrie că el a donat cel mai probabil bani unor figuri politice din opoziție.

Dezvoltatorul World of Tanks a avut și angajați care au susținut Rusia în conflictul din Ucraina. Din acest motiv, compania l-a concediat, în martie 2022, pe Sergei Burkatovski, directorul său creativ. Wargaming avea la momentul respectiv aproximativ 550 de angajați în Ucraina.

Deciziile luate de regimul Lukașenko nu mai surprind pe nimeni. Recent, el a semnat legea care permite piratarea legală în țară de programe software, jocuri video sau filme.

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News