Cerințe de sistem pentru Godfall. Iată PC-ul necesar pentru a depăși PlayStation 5

Autor: Cosmin Aionita | 03.11.2020
Cerințe de sistem pentru Godfall. Iată PC-ul necesar pentru a depăși PlayStation 5
Foto: Gearbox Publishing

Gearbox Publishing și studioul Counterplay Games au dezvăluit lista de cerințe de sistem pentru versiunea de PC a jocului Godfall, așteptată pe piață chiar săptămâna viitoare.

Cerințe minime:

  • OS: Windows 10
  • Memorie RAM: 12GB
  • Video: AMD Radeon RX580 8GB sau NVIDIA GeForce GTX 1060 6GB

Sistem recomandat:

  • OS: Windows 10
  • Memorie RAM: 16GB
  • Video: AMD Radeon RX 5700 XT 8GB sau NVIDIA GeForce GTX 1080 Ti 11GB
cerințe de sistem Godfall
Foto: Gearbox Publishing

Din păcate, în lista de cerințe de sistem nu au fost incluse informații despre spațiul de stocare necesar pentru Godfall pe PC și nici despre tipul stocării necesar sau recomandat pentru a rula jocul în condiții optime (hard-disk mecanic sau SSD).

Iar aceste detalii se pot dovedi foarte importante, mai ales în condițiile în care Godfall a fost primul joc dezvăluit pentru PlayStation 5, fiind conceput special pentru noua consolă de la Sony. Iar PS5 folosește un solid state drive foarte rapid, ceea ce ar putea crea probleme pentru ediția de PC a jocului, dacă nu dispuneți de o soluție de stocare similară.

De asemenea, nu au fost menționate rezoluțiile sau nivelul de detalii grafice aferente acestor recomandări, niciuna dintre plăcile video menționate de producători neavând suport pentru ray tracing realizat la nivel hardware. Iar PlayStation 5 știm deja că va fi capabil de asemenea efecte avansate.

Primul “looter slasher”?

Godfall reprezintă o colaborare dintre studioul Counterplay Games și divizia de publishing a Gearbox Software. Jocul promite să fie un “looter slasher”, care va combina acțiunea melee cu obținerea de “loot”, indispensabil pentru îmbunătățirea caracteristicilor personajelor.

Producătorii au confirmat că Godfall nu va include microtranzacții, iar tot conținutul jocului va fi livrat chiar în ziua lansării, fără ca utilizatorii să fie nevoiți să aștepte update-uri sau DLC-uri.

Godfall își va face apariția, în ediții pentru PlayStation 5 și PC (prin Epic Games Store), începând cu 12 noiembrie 2020.

Sursa: Darkside of Gaming

Urmărește Go4Games.ro pe Google News