Jocuri pentru PC nelimitate de la Electronic Arts, începând de săptămâna viitoare

Autor: Cosmin Aionita | 28.07.2018
Jocuri pentru PC nelimitate de la Electronic Arts, începând de săptămâna viitoare

Electronic Arts a confirmat că Origin Access Premier, cea de-a doua treaptă a abonamentului Origin Access (prezentată în premieră la E3 2018), va fi disponibilă începând de luni, 30 iulie 2018.

Diferenţa faţă de abonamentul normal Origin Access o face însă includerea tuturor jocurilor noi pentru PC realizate de Electronic Arts în acest abonament Premier. Astfel, începând de luni, Origin Access Premier le va oferi abonaţilor posibilitatea de a juca versiunile complete ale unor jocuri precum Madden NFL 19 (marcând astfel revenirea seriei pe PC, disponibil începând cu 10 august 2018), FIFA 19 (28 septembrie), Battlefield V (19 octombrie) şi Anthem (22 februarie 2019).

Pe lângă toate aceste noutăţi, la fel ca în cazul lui Origin Access, cei care optează pentru noul abonament Premier vor primi acces la aşa-zisul Vault, o colecţie de nu mai puţin de 122 de jocuri de la Electronic Arts şi alţi publisheri parteneri (Battlefield 1, Mad Max, seria Batman: Arkham, Need For Speed Payback, Inside, This Is The Police, The Surge etc.), la versiuni trial ale viitoarelor jocuri, înaintea lansării acestora, precum şi la reduceri de 10% la orice achiziţie efectuată pe Origin.

De asemenea, abonamentul Origin Access Premier va include şi acces nelimitat la The Sims 4 şi toate DLC-urile şi update-urile acestuia.

Origin Access Premier va fi disponibil începând cu 30 iulie 2018, sub forma de abonament lunar, la un preţ echivalent cu 14,99$ / 14,99£, sau ca subscripţie anuală, în schimbul a 99,99$ / 89,99£.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News