PlayStation 5, cea mai de succes lansare de consolă din toate timpurile! Când se vor lansa jocurile exclusive

Autor: Cosmin Aionita | 12.01.2021
PlayStation 5, cea mai de succes lansare de consolă din toate timpurile! Când se vor lansa jocurile exclusive

În cadrul stream-ului susținut de Sony cu ocazia CES 2021, divizia PlayStation a avut o prezență mai degrabă discretă. Cu o apariție de scurtă durată, Jim Ryan, conducătorul Sony Interactive Entertainment, a confirmat că PlayStation 5 a beneficiat de cea mai de succes lansare de consolă din toate timpurile, fără a dezvălui însă câte exemplare au fost vândute până acum.

Conform VGChartz, un site independent care se ocupă cu monitorizarea vânzărilor de console dedicate jocurilor, PlayStation 5 s-ar fi vândut în aproximativ 4,5 milioane de exemplare, din momentul lansării sale din 12 noiembrie 2020 și până la finele anului trecut. Aceste statistici sunt însă complet neoficiale și neconfirmate de Sony.

Filme și seriale bazate pe jocurile PlayStation

De asemenea, am avut parte, de la Jim Ryan, de o reconfirmare în privința lansării, în cursul acestui an, a filmului Uncharted (cu Tom Holland în rolul principal), bazat pe seria omonimă de jocuri, dar și a noului serial realizat de HBO pe baza titlurilor The Last of Us.

Ce jucăm în 2021 pe PlayStation 5

În privința jocurilor ce urmează să fie lansate pentru PlayStation 5, prezentarea de la CES 2021 a inclus și un montaj cu aceste titluri, unele dintre ele primind și ferestre de lansare cu această ocazie:

  • Hitman III – ianuarie 2021
  • Returnal – 19 martie 2021
  • Kena: Bridge of Spirits – martie 2021
  • Solar Ash – iunie 2021
  • Little Devil Inside – iulie 2021
  • Ghostwire: Tokyo – octombrie 2021
  • Stray – octombrie 2021
  • Ratchet & Clank: Rift Apart – în cursul anului 2021
  • Horizon Forbidden West – în cursul anului 2021
  • Project Athia – ianuarie 2022
  • Pragmata – în cursul anului 2023

Surse: VGChartz, Daniel Ahmad Twitter, Geoff Keighley Twitter, VGChartz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *