DLC-ul The Ancient Gods va putea fi jucat și fără să dețineți DOOM Eternal

Autor: Cosmin Aionita | 31.08.2020
DLC-ul The Ancient Gods va putea fi jucat și fără să dețineți DOOM Eternal

Cei de la Bethesda și studioul id Software vor aborda o strategie nouă în privința pachetului DLC The Ancient Gods, Part One pentru DOOM Eternal. Din dorința de a face acest expansion mai atractiv pentru o categorie cât mai largă de public, The Ancient Gods, Part One nu va necesita să dețineți jocul inițial DOOM Eternal pentru a fi jucat.

Va putea fi jucat și fără să fi deținut sau parcurs DOOM Eternal

Astfel, posesorii de Year One Pass pentru DOOM Eternal (inclus în ediția Deluxe a jocului), vor primi The Ancient Gods, Part One fără niciun cost suplimentar.

Însă cei care nu dețin această variantă a jocului (sau chiar nu au cumpărat deloc DOOM Eternal) vor putea să achiziționeze The Ancient Gods, Part One drept un produs de sine stătător, la un preț echivalent cu 19,99$. Cei care vor alege această metodă de achiziție vor primi acces gratuit și la Battlemode, componenta multiplayer din DOOM Eternal.

Ce zic producătorii

În acest sens, Marty Stratton, producătorul executiv din spatele lui DOOM Eternal, a declarat următoarele:

Ne dorim ca acest pachet DLC să ajungă la cât mai multă lume cu putință. De fapt, nici nu este nevoie să dețineți DOOM Eternal pentru a putea cumpăra și juca acest DLC.

De asemenea, directorul de creație Hugo Martin ne asigură că nu ar trebui să ne facem griji în legătură cu durata de joc a expansion-ului The Ancient Ones:

Majoritatea publicului ar asocia ideea unui DLC cu o viziune ceva mai restrânsă față de un joc complet, precum adaptarea pentru TV a unui film, în timp ce filmul inițial ar reprezenta corespondentul jocului tradițional. Noi tratăm acest DLC mai mult ca pe o a doua parte a acestui film: la fel de grandioasă precum a fost și jocul inițial.

Pachetul DLC The Ancient Gods, Part One pentru DOOM Eternal va fi lansat pe 20 octombrie 2020 și va putea fi achiziționat și separat de acest joc, la un preț echivalent cu 19,99$.

Sursa: Darkside of Gaming

Urmărește Go4Games.ro pe Google News