Sony a lansat primul spot publicitar pentru PlayStation 5

Autor: Cosmin Aionita | 21.08.2020
Sony a lansat primul spot publicitar pentru PlayStation 5

Sony Interactive Entertainment a publicat primul spot publicitar video pentru viitoarea consolă PlayStation 5. După cum puteți vedea în secvențele de mai jos, clipul pune accent pe câteva dintre elementele definitorii ale experienței de gaming pe PS5: feedback-ul haptic oferit de noul controller DualSense, triggerele rezistive cu care aceste este dotat, dar și sunetul tridimensional redat prin intermediul noului sistem audio Tempest 3D AudioTech.

Cum vor fi folosite feedback-ul haptic și triggerele rezistive în jocuri

De asemenea, prin intermediul declarațiilor câtorva dintre dezvoltatorii ce pregătesc jocuri pentru PlayStation 5, am aflat cum vor fi folosite aceste facilități în titlurile ce urmează să-și facă apariția pe noua consolă de la Sony.

Spre exemplu, în Marvel’s Spider-Man: Miles Morales feedback-ul haptic oferit de controller va semnaliza direcția din care personajul principal urmează să fie atacat de inamici. De asemenea, anumite atacuri speciale, precum Venom Punch, vor beneficia de “reprezentări” speciale prin intermediul acestei tehnologii, cum ar fi pregătirea loviturii ce genereaza feedback în partea stângă a controllerului și executarea propriu-zisă a acesteia, ce va “elimina energia haptica” spre partea dreaptă a noului DualSense.

În Deathloop, noul titlu pregătit de Arkane Studios, în momentele în care armele personajului principal se vor bloca, și triggerele analogice R2 si L2 ale controllerului vor deveni mult mai rigide, semnalizând astfel problema către jucător.

În Ghostwire: Tokyo, un alt titlu provenit de la Bethesda ce urmează să fie lansat pentru PlayStation 5, triggerele rezistive vor fi folosite pentru a simula reculul armelor, în timp ce nivelul feedback-ului haptic va reflecta intensitatea fiecărei situații din joc.

În schimb, pentru Horizon: Forbidden West, continuarea foarte apreciatului Horizon: Zero Dawn, Guerrilla Games pregătește o noua suită de arme pentru eroina Aloy, satisfacția oferită de utilizarea acestora urmând să fie îmbogățită grație triggerelor rezistive.

Feedback-ul haptic de pe controllerele DualSense promite să îmbunătățească în mod drastic modul în care jucătorii vor percepe luptele din remake-ul Demon’s Souls de la Bluepoint Games. Fiecare lovitură primită de personajul principal va fi redată diferit, în funcție de intensitatea sa, forța brută a atacatorului sau suprafața unde aceasta a făcut contact (armura eroului, scutul acestuia etc.).

În Godfall, titlul exclusiv pregătit de Counterplay Games și Gearbox, jucătorii vor putea “simți” fiecare armă în mod diferit, având posibilitatea de a-și da seama ce armă este folosită de personajul lor fără să se uite către ecran. De asemenea, prin intermediul feedback-ului haptic, vor fi indicate pozițiile inamicilor, chiar dacă aceștia sunt în afara câmpului vizual.

În Ratchet & Clank: Rift Apart, triggerele rezistive vor juca un rol important în comportamentul anumitor arme. Spre exemplu, Enforcer-ul este un soi de pușcă cu două țevi: la apăsarea ușoară a trigger-ului, acesta va trage cu o singură țeavă, însă la forțarea trigger-ului și depășirea unui anumit punct de rezistență, arma va trage cu ambele țevi.

Astro’s Playroom, platformer-ul ce va sosi preinstalat pe toate consolele PlayStation 5, va folosi feedback-ul haptic pentru a semnala către jucător materialul din care sunt formate suprafețele cu care micuțul robot Astro va intra în contact.

În Sackboy’s Big Adventure, tensiunea din triggerele rezistive va reproduce efortul pe care micuțul Sackboy îl depune pentru a căra diferite obiecte. De asemenea, atunci când este echipat grappling hook-ul, acționarea acestuia cu butonul R2 va face jucătorii să simtă de parcă chiar ei utilizează o asemenea unealtă.

În Gran Turismo 7, triggerele rezistive vor putea simula într-un mod mult mai credibil comportamentul pedalelor de accelerație și frână dintr-o mașină reală, inclusiv efectul ABS-ului în procesul de frânare. Feedback-ul haptic, pe de altă parte, va putea indica într-un mod mai realist natura suprafeței pe care o traversează mașina: asfalt, pietriș, noroi etc.

PlayStation 5 urmează să fie lansat în toamna târzie a acestui an, iar primul spot publicitar pentru noua consolă poate fi vizionat mai sus.

Sursa: PlayStation Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News