Microsoft concediază 1.000 de angajați, iar divizia Xbox e afectată

Autor: Adrian Popa | 19.10.2022
Microsoft concediază 1.000 de angajați, iar divizia Xbox e afectată
Foto: Profimedia Images

Un nou val de concedieri are loc la Microsoft, iar printre cei care pleacă din companie se numără mulți angajați din divizia de gaming Xbox.

Potrivit unor surse ale publicațiilor Business Insider și Axios, își pierd locurile de muncă 1.000 de persoane.

În iulie, Microsoft a concediat 1% din forța sa de muncă, care totalizează 180.000 de angajați. În vară, cele mai afectate domenii au fost cele de consultanță și soluții pentru clienți.

„Ca toate companiile, ne evaluăm prioritățile de afaceri în mod regulat și facem ajustări structurale în consecință. Vom continua să investim în business-ul nostru și să facem angajări în domeniile cheie de creștere în anul următor”, a transmis compania.

Concedierile vin într-o perioadă în care Microsoft încearcă să preia Activision Blizzard pentru suma record de 70 de miliarde de dolari. Tranzacția este analizată de autoritățile antitrust.

Citește și: Horizon Worlds, „Robloxul”lui Zuckerberg, e pustiu și nu pare să aibă viitor

„Concedierile de la Xbox sunt surprinzătoare, având în vedre ofensiva Microsoft de pe piața de gaming”, a declarat Joost van Dreunen, lector la Stern School of Business din cadrul New York University, citat de The Washington Post.

Și alte companii care activează pe piața jocurilor video au făcut concedieri. Google a anunțat că va închide serviciul Stadia la începutul anului viitor, iar Meta a renunțat la aplicația Facebook Gaming. Concedieri au mai fost făcute la Niantic, dezvoltatorul Pokemon Go, și la Unity Software, companie care produce software pentru dezvoltarea de jocuri video.

Dacă la criza care a izbucnit în 2008 industria de gaming a fost imună, acum marii jucători de pe piață se confruntă cu venituri în scădere. Oamenii investesc mai puțin în jocuri și echipamente din cauza inflației ridicate, iar războiul din Ucraina a afectat procesul de dezvoltare pentru mai multe titluri.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News