Resident Evil 8 se va petrece în România?

Autor: Cosmin Aionita | 16.06.2020
Resident Evil 8 se va petrece în România?

Capcom s-a folosit de recentul eveniment digital dedicat consolei PlayStation 5 pentru a dezvălui cel de-al optulea joc Resident Evil al seriei principale: Resident Evil Village. Acesta este dezvoltat cu ajutorul motorului grafic RE Engine, folosit și pentru alte titluri ale companiei: Resident Evil 7: Biohazard, Resident Evil 2, Resident Evil 3 și Devil May Cry 5, adaptat însă pentru posibilitățile oferite de noua generație de console. Totuși, unul dintre trailerele de prezentare ale jocului se pare că asunde un mare secret: acțiunea din Resident Evil 8 se va petrece în România!

Povestea din Resident Evil Village începe cu Ethan Winters, eroul titlului precedent al seriei ducându-și traiul liniștit, alături de nevasta sa Mia. Perioada de liniște nu va fi însă de lungă durată, Chris Redfield (eroul mai multor titluri Resident Evil, de-a lungul anilor) făcându-și din nou apariția în peisaj, cauzând un nou moment traumatic pentru familia Winters.

Traumatizat de aceste evenimente recente, Ethan se vede nevoit să dea piept cu un nou coșmar, în încercarea de a dezlega misterul ororilor ce bântuie un sătuc, altădată pașnic. Ei bine, dacă ar fi să ne luăm după imaginea ce prezintă inventarul eroului din Resident Evil Village, putem lesne să observăm că moneda in-game folosită este leul, caracteristic țării noastre. Și, având în vedere decorul pitoresc, cu un sat acoperit de zăpadă, la poalele unui castel, putem trage concluzia că Resident Evil 8 se va petrece în România, cel mai probabil în Transilvania.

Resident Evil 8 în România

Doar pentru noua generație de console!

Acțiunea din Resident Evil Village va fi privită, din nou, din perspectivă first person, jocul fiind dezvoltat, de această dată, doar pentru consolele de noua generație PlayStation 5 și Xbox Series X, precum și pentru PC.

Conform zvonurilor, Capcom ar fi dorit să publice Resident Evil Village și pe actualele PlayStation 4 și Xbox One, însă a întâmpinat probleme în a face jocul să încarce corect și la timp date precum texturile și modelele folosite. Astfel, s-a luat decizia de a profita la maximum de stocările de tip SSD ce vor fi folosite de noile console de la Microsoft și Sony, Resident Evil Village urmând să elimine astfel, în întregime, timpii de încărcare.

Dacă aceste zvonuri sunt adevărate, ne așteptăm ca ediția pentru PC a jocului să necesite, la rândul ei, un SSD pentru a funcționa corect.

Resident Evil Village este așteptat în 2021, pentru PlayStation 5, Xbox Series X și PC, prin Steam.

Sursa: Capcom

Urmărește Go4Games.ro pe Google News