Reduceri de Black Friday la jocurile PlayStation. Recomandările Go4Games

Autor: Cosmin Aionita | 23.11.2021
Reduceri de Black Friday la jocurile PlayStation. Recomandările Go4Games
Foto: PlayStation România

Ca în fiecare an, PlayStation nu ratează perioada de Black Friday și dă startul unei campanii promoționale ce propune reduceri consistente de prețuri pentru numeroase jocuri deja lansate, fie din propriul portofoliul first party, fie de la publisherii parteneri.

Astfel, prin intermediul acestor reduceri de Black Friday, vă puteți achiziționa la prețuri avantajoase atât titluri exclusive de renume, precum God of War, seria Uncharted sau Horizon: Zero Dawn, precum și alte jocuri foarte populare, cum ar fi cele mai recente iterații ale seriilor FIFA, NBA 2, Far Cry sau Resident Evil.

De asemenea, deși majoritatea titlurilor incluse în această campanie de reduceri de Black Friday se regăsesc, în format digital, pe PlayStation Store, o selecție bogată de jocuri exclusive sunt oferite la prețuri atractive și în magazinele de profil ce activează pe teritoriul țării noastre. Mai mult, în anumite cazuri, reducerea de preț este disponibilă doar pentru ediția fizică a respectivului joc. Nu uitați că majoritatea jocurilor pentru PS4 rulează fără probleme și pe noile console PlayStation 5.

Special pentru voi, Go4Games a realizat un scurt ghid al jocurilor pe care vi le recomandăm și pe care, cu ocazia acestor reduceri, le puteți achiziționa la prețuri reduse. Nu în ultimul rând, ca parte a acestor reduceri, și abonamentele PlayStation Plus pentru 12 luni beneficiază de prețuri speciale, reduse cu 33%.

Vă recomandăm totuși să consultați întreaga ofertă de reduceri de Black Friday de pe PlayStation Store, mult mai multe titluri fiind disponibile la prețuri reduse. De asemenea, verificați și ofertele complete ale magazinelor retail din România ce participă la această campanie de reduceri: eMAG, Altex, Media Galaxy, Flanco și Orange.

Campania reducerilor de Black Friday, desfășurată prin intermediul PlayStation Store, va fi valabilă până pe 29 noiembrie 2021.

Jocuri exclusive PlayStation

Studiourile celor de la Sony Interactive Entertainment și-au câștigat o reputație în cadrul industriei grație calității de necontestat a jocurilor produse. Iar, cu ocazia acestui Black Friday, în magazinele din România găsiți, la prețuri foarte atractive, atât titluri clasice pentru PlayStation 4 (precum God of War sau Marvel’s Spider-Man), precum și ultimele noutăți pentru PlayStation 5 (Returnal sau Ratchet & Clank: Rift Apart), ce beneficiază de reduceri de prețuri.

God of War (PS4): 49,45 lei la Altex, 49,99 lei la eMAG, Flanco

Marvel’s Spider-Man (PS4): 89,45 lei la Altex, 89,99 lei la eMAG

Marvel’s Spider-Man Miles Morales (PS4): 177,48 lei la Altex

Gran Turismo Sport (PS4): 49,45 lei la Altex, 49,99 lei la Flanco

Horizon Zero Dawn Complete Edition (PS4): 49,45 lei la Altex, 49,99 lei la Flanco, 50,24 lei la Orange

Uncharted The Nathan Drake Collection (PS4): 49,45 lei la Altex, 49,99 lei la Flanco, eMAG

Marvel’s Spider-Man Miles Morales (PS5): 158,27 lei la eMAG, 189,52 lei la Altex, 189,99 lei la Flanco

Ratchet & Clank Rift Apart (PS5): 246,15 lei la Orange, 277,12 lei la Altex

Returnal (PS5): 267,22 lei la Altex, 267,99 lei la eMAG

Demon’s Souls Remake (PS5): 230,93 lei la Altex, 239,99 lei la Flanco

Abonament PlayStation Plus 12 luni: 179,99 lei la Flanco, 180,23 lei la Altex

Recomandări de jocuri de pe PlayStation Store

În primul rând, fanii jocurilor anuale de sport vor avea parte de surprize în cadrul acestei campanii de reduceri: FIFA 22, dar și NBA 2K22 sunt disponibile la prețuri reduse, atât în cazurile edițiilor pentru PS4, cât și în ceea ce privește variantele next-gen pentru PS5.

De asemenea, recent lansatele Far Cry 6 și Back 4 Blood beneficiază de reduceri semnficative, alături de alte jocuri imporante lansate în cursul acestui an, cum ar fi Resident Evil Village, It Takes Two, Diablo II: Resurrected sau Outriders.

Nu în ultimul rând, din categoria titlurilor clasice pe care nu trebuie să le ratați la aceste prețuri reduse trebuie menționate The Witcher 3 Wild Hunt – Game of the Year Edition (ce include ambele expansion pack-uri), DOOM Eternal, colecția Batman: Return to Arkham, dar și excelentele Dishonored 2 sau Metro Exodus Gold Edition.

FIFA 22 (PS4): 203,94 lei

FIFA 22 (PS5): 272,93 lei

NBA 2K22 (PS4): 169,95 lei

NBA 2K22 (PS5): 177,45 lei

Far Cry 6 (PS4 & PS5): 237,93 lei

Back 4 Blood Standard Edition (PS4 & PS5): 237,93 lei

Resident Evil Village (PS4 & PS5): 146,15 lei

The Last of Us Part II (PS4): 94,95 lei

It Takes Two (PS4 & PS5): 111,53 lei

Diablo II Resurrected (PS4 & PS5): 149,99 lei

Outriders (PS4 & PS5): 102,26 lei

The Witcher 3 Wild Hunt – Game of the Year Edition (PS4): 45,98 lei

DOOM Eternal Standard Edition (PS4 & PS5): 77,47 lei

Batman Return to Arkham (PS4): 71,97 lei

Dishonored 2 (PS4): 17,98 lei

Metro Exodus Gold Edition (PS4 & PS5): 56,97 lei

Abonament PlayStation Plus 12 luni: 179,30 lei

PlayStation Black Friday
Foto: PlayStation România
Urmărește Go4Games.ro pe Google News