Assassin’s Creed: Unity – gameplay open world din Paris

Autor: Cosmin Aionita | 22.10.2014
Assassin’s Creed: Unity – gameplay open world din Paris

Cei de la Open World Games au publicat noi secvenţe de gameplay din Assassin’s Creed: Unity, oferind şi câteva noi detalii referitoare la noul joc Ubisoft. Astfel, pentru prima oară în cadrul unui titlu Assassin’s Creed, vom avea şi crime ce trebuie rezolvate, jucătorii fiind nevoiţi să adune dovezi şi să facă acuzaţii la adresa presupuşilor vinovaţi. Mai multe detalii pot fi găsite în clipul de mai jos.

Acţiunea din Assassin’s Creed: Unity se va desfăşura în Paris, în timpul Revoluţiei Franceze, iar în prim plan va fi un nou personaj principal, asasinul Arno Victor Dorian. Pe lângă campania single player, Unity va oferi şi misiuni special dedicate modului cooperativ, abordabile în până la patru jucători.

Assassin’s Creed: Unity va fi lansat în Europa pe 13 noiembrie 2014, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.

Assassin's Creed Unity